Dialectele limbii italiene

Raspandirea operei lui Dante a permis limbii sale (toscana florentina) sa se impuna ca limba de referinta.
Cu toate acestea, ea insasi a cunoscut o dubla evolutie:

  • ramane vie in Toscana, la Roma (oras cosmopolit care, in secolul al XVI-lea, a transformat-o in limba uzuala) si in categoriile instarite ale marilor orase din sud (Neapole, Palermo, Messina);
  • in rest, ea nu este decat o limba literara, modificata, in timp ce forma regionala sau locala a italianei (adica dialectul) continua sa fie modul de comunicare curent, oral sau scris, utilizat de toate clasele sociale.

De la sfarsitul secolului al XIX-lea, o data cu introducerea invatamantului obligatoriu (cel putin in principiu) peste tot incearca sa se impuna o italiana care inca isi mai cauta expresia potrivita. O limba nationala nu se afirma in realitate decat in a doua jumatate a secolului al XX-lea.

In schimb, folosirea dialectelor se restrange. Acestea sunt repartizate in trei ansambluri: septentrional (dialectele galo-italice si venetiene), central (dialectele toscan si `de tranzitie`) si meridional. In dialectele din Salento, Calabria si Sicilia se pot observa influente grecesti (datand din epoca bizantina). In general, dialectele din sud se caracterizeaza prin conservatorismul lor: multa vreme izolate unele de altele si, deseori, de lumea exterioara, ele nu au evoluat decat foarte putin din Evul Mediu si pana acum. Exemplul cel mai tipic este furnizat de dialectele lucano-calabreze.

Dialectele sarde

In cadrul limbilor romanice, acestea alcatuiesc un grup aparte, diferit de cel italian. Pot fi deosebite, pe de o parte, dialectul de Sassari si cele de la Gallura, puternic influentate de toscana si, pe de alta parte, logudoriana, considerata sarda cea mai pura, utilizata in vestul insulei ca si campidaniana, folosita in sud. Nu exista o limba sarda comuna intregii insule. Aceasta functie a fost suplinita, de-a lungul secolelor, de limba italiana.

Grupul lingvistic retoroman

Inaintea anului 1000, o populatie de limba romanica, rhetii, ocupa Alpii centrali. Expansiunea vorbitorilor graiurilor germane si italiene a scindat-o in trei grupe: romansa, in cantonul elvetian al Grisonilor (a se vedea p. 141), ladina si furlana in Italia.

Parte a Tirolului pana in 1919, tinutul ladin a devenit italian in acelasi timp cu Tirolul de Sud. Ladinii, putin numerosi (mai putin de 20 000), nu pareau pregatiti pentru a rezista inaintarii limbii italiene.

Furlanii (mai mult de o jumatate de milion de persoane) au o poveste diferita: incepand din secolul al XV-lea, soarta lor a fost legata de cea a Venetiei. In fata limbii italiene, furlana s-a aflat, prin urmare, intr-o situatie comparabila celei a principalelor dialecte italiene. Autoritatile regionale (Friuli-Venetia Giuliana) se straduiesc sa promoveze limba si cultura furlana dar, in practica, furlana ramane, in general, exclusa din scoli.

Valea Aostei

In Alpii occidentali, limita lingvistica nu urmeaza linia de creasta: graiurile traditionale din Valea Aostei, Valea Locanei si din regiunea Susa sunt francoprovensale; cele din vaile aflate mai la sud, occitane.

In cadrul teritoriilor Casei de Savoia, limbile oficiale erau franceza si italiana; acest fapt nu a ridicat nici o dificultate. Dupa unificare, italiana a devenit peste tot limba invatamantului obligatoriu. In Alpii Piemontului, ea nu inceteaza de atunci sa castige teren.

La fel s-au petrecut lucrurile in Valle d'Aosta pana la al Doilea Razboi Mondial. Daca inainte de 1860, franceza era singura limba oficiala din regiune, de la inceputul secolului al XX-lea aceasta a disparut, practic, din invatamantul public. Un puternic curent care viza alipirea la Franta s-a manifestat totusi in 1944-1945. Americanii s-au opus, pentru a menaja noile autoritati italiene. Oricum, in perioada respectiva, Valea Aostei nu putea comunica, in orice anotimp, decat cu Piemontul (tunelul Mont-Blanc dateaza din 1965). In 1945, guvernul italian acorda insa un statut de autonomie vaii, precizat mai exact in 1948. In principiu, limbile franceza si italiana sunt `egale in drepturi`. Cu toate acestea, a fost necesar sa se astepte pana in anii 80 pentru ca franceza sa ocupe din nou, treptat, un loc in invatamant.

Tirolul de sud

Inaintea Primului Razboi Mondial, comitatul (austriac) al Tirolului includea Trentino, locuit de italieni. Prin Tratatul de la Saint-Germain (1919), Italia a obtinut Trentino dar, din ratiuni strategice, si o frontiera mai nordica, in zona trecatorii Brenner: in acest mod, un teritoriu populat de germanofoni (si de ladini) a devenit italian.

Autoritatile italiene l-au numit Alto Adige, iar autohtonii Sdtirol (Tirolul de Sud).

O puternica imigratie italiana a afectat Tirolul de Sud in timpul regimului fascist. In 1939, Mussolini a obtinut acordul lui Hitler privind transferul in cadrul Reichului a populatiei tiroleze (inclusiv a ladinilor). O treime (75 000 de persoane) paraseste tinutul inainte ca razboiul sa intrerupa aceasta operatiune (25 000 se vor reintoarce dupa 1945).

Acordul incheiat in 1946 intre De Gasperi - el insusi originar din Trentino - si Austria prevede garantii lingvistice si o anumita autonomie pentru populatia germanofona. Statutul pus la punct in 1948 se aplica, cu toate acestea, regiunii autonome Trentino - Alto Adige (si nu numai zonei Adige Superior), altfel spus, unui ansamblu in cadrul caruia italianofonii sunt majoritari. Nemultumirea tirolezilor se exprima printr-un val de terorism declansat la inceputul anilor '60. Roma si Viena ajung sa negocieze un nou statut, intrat in vigoare in 1972. Acesta atribuie provinciei Bozen / Bolzano (altfel spus, Tirolului de Sud) o larga autonomie si un real bilingvism... dar regiunea Trentino - Alto Adige se mentine.

Slavii

In estul Friulului (actuala provincie Udine) traiesc, inca din Evul Mediu, slovenii numiti `slavi venetieni`. Astazi ei sunt italienizati. Teritoriile mai estice (actualele provincii Gorizia si Trieste) apartineau, in schimb, Austriei inainte de 1919. Slovenii, ca si italienii cu care erau amestecati, dispuneau de scoli proprii etc. Dupa anexarea de catre Italia a Venetiei Giuliene (Gorizia, Trieste, Istria, Fiume...) regimul fascist a suprimat scolile slovene (si pe cele croate). Reinfiintate de germani in 1943, acestea au rezistat dupa razboi. Minoritatea slovena din provinciile Gorizia si Trieste beneficiaza in prezent de un statut foarte protector.